Daca voi nu ma vreti, eu va vreu!

Si-uite-asa dragii mei se facu luni dimineata si eu azi noapte iarasi n-am dormit. Am racit atat de rau ca de cum punem capu-n perna nu mai putem respira iar sportul intorsului de pe-o parte pe alta ma lasa si fara respiratia pe o nara. Asa ca m-am dat pe seriale, alt sport de-al meu favorit cu o farfurie intreaga de clatite facute de sotul meu rabdator (poate sa le si intoarca aruncandu-le in aer, ca sa vezi dispozitie genetica de bucatar ce are in sange) 5 episoade - bifat!.

In ultimele doua saptamani, invariabil duminica noapte, am decis sa ne “refacem” programul de somn si n-am dormit - ca astia ca noi care nu lucreza, nu ne putem trezi si noi ca si clasa muncitoare pe la sase - sapte inainte sa se umple autostrazile. Trebuie sa ne trezim mai devreme, si desi e dorinta, nu-i putere, nene, ca patul gonflabil care mi-a rupt spatele in primele zile de uzare s-o fi desumflat sau ceva si s-a facut prea confortabil in timp.

Dupa trezire urmeaza: tigara, cafeaua (daca a mai ramas de la John), omleta/ochiuri + paine daca a mai ramas de pe seara , daca nu, ketchup din abundenta, apoi urmeaza “maratonul” aplicatiilor pentru joburi. Mai intai craigslist, apoi monster, apoi careerbuilder. Apoi asteptam. Suna doi-trei pe saptamana - pe Laur (off course). Eu insa- doua zile stau si fac CV Beton. Aplic. Nimic. Zice unul: pai esti overqualified pentru receptionist/office assistant/ plimbat hartii si raspuns la telefon. Zic ok. Tai din CV. Primesc un telefon. Maine am interviu. Dar nu la o firma care vrea pe cineva sa raspunda la telefon, ci la o firma de recruiting. Deci, maine tot n-am job. Nu disper. Inca. Ultima solutie. Pun o poza cu mine in CV. Poa’ sa fie corny pan la cer si-napoi, m-am decis: imi arat coltii intr-o poza si gata. Vorba aia, “Daca voi nu ma vreti, eu va vreu!”, zic si eu angajatorilor, ca Lapusneanu boierilor.

Dar gata cu joburile ca se vede ca nu m-am prins ce si cum inca. Sa va zic de Portland. Portland-ul e mare. Are rau ce-l strabate de la nord la sud (suna ca la geografie, mai ca acolo zicea suprafata, nu zicea sec, ca-i mare), MAX (metrou usor cu care americanii se ambaleaza) si-ii verde si curat. Apropo de curatenie. E un paradox la mijloc, sau nu ne-am prins noi de ceva. Desi suntem in buricul orasului si vrem sa aruncam si noi un ambalaj de snickers, nem’ cos de gunoi.; pe strada e curat, nu tu hartii, nu tu nimic. Ia sa te vad, care stie? – ca noi am bagat ambalajul in buzunar si l-am dus acasa. Asa o face toata lumea?

De oameni, zic cum zice John: Laid Back. Politetea ma inconjoara din toate partile. Is tare si fara job, Ha!

*John is our roommate. In the eventuality that he stumbles upon this blog, I would like to tell him that he is a great roommate and that I did not trash talked him in Romanian. Nor English.

…. And I’m sorry I burned the counter!